Dacă șoaptele tale izvor ar fi,
Cu sete aș sorbi eu iubirea,
Iar florile atigeri de ar deveni,
Cu ele mi-aș înveli fericirea.
Pafumul tău vreau aer să-mi fie,
Să-mi fie să-mi fie șoaptele
O liniște de mormânt se așterne.
E liniște. E bine. E o tăcere surdă
Și nici măcar a mea suflare
Nu poate să se-audă.
Dar liniștea-i spulberată,
Pentru că noaptea a căzut peste noi
Și
Mă plimbam haotic în mijocul nopții
Alergam și-am dat piept cu sunetul morții.
Pășind către Tine pe trandafiri am căzut,
Roșii ca focul, cu spini pe-al lor trup.
Și ningea, și ploua. Era lună
AN