Poezie
ploi
1 min lectură·
Mediu
vreme de făcut copii sau de scris poezie îmi spuneai râzând
îți lăsai mâinile să lunece peste mine frunze
și versul se așeza cuminte în așternutul alb al paginii cu miros de vară fierbinte
nimic nu se învolbura în mine ca ploaia fără sfârșit
atunci rafturile de cărți se făceau mici lipite de pereți
lămpile aprinse ne umpleau ungherele de dulce gălbui
șiroaiele din păr cădeau în desene ude pe podele
tu-mi ștergeai ploaia de pe obraji cu podul palmei
eu nu mai eram acolo pluteam vino îți spuneam prinde-te de glezna mea ne ridicam ușori
cădeam mai apoi în abisuri de tristeți metafizice mai ales tu
te oblojeam cu versuri albe aseptice prișnițe
miroseai a tutun și a coji de portocală
mă lăsam mulată pe cavatina gândului
suna telefonul rupând tăcerea în fâșii colorate alo nu greșeală
nu ne căuta nimeni ce bine...
danza ritual del fuego îmi colorează monitorul în roșu cu arabescuri mișcătoare
cărțile-s la locul lor în rafturi
doar ploaia e mai altfel
002.601
0