ultima clipa

Versuri fara cuvinte imi rasuna in suflet ca melancolia serilor de toamna. Soarele imi patrunde in ochi si ma orbeste. Nu mai pot sa vad; de mult nu mai puteam sa vorbesc. Tot ce fac este sa ascult cuvinte care ma dor, insa nu pot spune intru-cat sunt prea uluita sub povara existentei mele dureroase, ca sa mai glasuiesc. Nu am dreptul sa vorbesc, nu am dreptul sa clipesc, nu am dreptul sa plang. Dar, ce am facut? Sunt doar o frunza ofilita in luna octombrie. De ce existenta mea deranjeaza atat de rau? Stau langa un perete cu pete de sange invechit. Un perete nemilos care asteapta intunecat si dornic sa inghita sangele nou si proaspat al unei noi vieti pierdute. Eu sunt urmatorul om ce isi va darui sangele pentru o cauza tirana. Ultimul lucru pe care il voi mai putea auzi va fi zgomotul sinistru al unei arme manuite de un calau sec si uscat de sentimente. Nu am facut nimic rau... Traiesc doar pe un pamant mult prea dorit!