Poezie
Culoar
1 min lectură·
Mediu
toate taxiurile din oraș trec pe strada mea
și mă gândesc, următorul o să oprească și din taxi cobori tu.
din ăsta
sau din celălalt
sau poate chiar acum.
dar nu se oprește nimeni niciodată.
blocurile par desenate, cum spuneai tu odată -
și par a fi pătate cu luminițe roșii și albastre
care se topesc pe rând
ca un joc stricat.
închid ochii și văd casa ta.
încep să o construiesc așa cum ai vrut
cu verandă,
cu pereți de sticlă
și cu malul mării lipit sub ea.
mă gândesc, când e terminată poate voi sta și eu
dacă vrei, dacă mă lași,
în casa ta
când e terminată.
lipește-mă de tine,
păstrează-mă,
închide-mă înăuntrul tău
ca și cum aș fi pe patul de moarte
și asta e ultima mea dorință.
ia-mă cu tine tot -
în sânge,
în plămâni,
ia-mi brațele pe care nu știu să le folosesc fără tine
și ochii mei orbi,
mintea mea prostă cu gânduri de hărtie -
ia-mi buzele!
ascunde-mă tot în tine.
așează-mă pe masă,
taie și mănâncă.
înghite-mi pe rând
respirația, atingerile și privirea.
rupe-mi sufletul bucată cu bucată și înghite-l.
022225
0
Scepticul din poezie decade într-o fatalitate sinistră, lugubră ṣi sepulcrală.