Poezie
Te-ai departat
Sonet
1 min lectură·
Mediu
Te-ai depărtat
Sonet
Te-ai depărtat suflare de strânsa mea ființă
Și oricât de aproape încerc să te ascund
În vălul meu de abur, a dorului dorință
Se-neacă fără apă în marea fără fund.
Mai strălucesc o dată, spre lună mă ridic,
Cu raza ei de ploaie privesc hain străfundul
Iar marea-n valuri-nalte albite din nimic
Ridică-n ceruri spuma, întunecând afundul.
Cândva ai coborât din cer, iar eu am coborât din mare.
În vis neâmplinit trăit-au cerul și adâncul
Doar o secundă fericită a fulgerului care moare.
Și m-am aprins albastru, cea din urmă stea.
Și cu lumina ta cărnoasă am luminat o zare.
Eu răsărind, tu ai apus, te-ai departat, suflarea mea !
București 1991
022.991
0
Mi-au plăcut mult poemele, spun asta intenționat pentru că eu văd două. Primele două strofe sunt superbe, splendide în muzicalitatea lor de curte veche, celelalte două fiind parcă prin ritmicitatea cu totul diferită, un alt poem, în pofida contextualității clare.
\"odată\" nu s-a vrut în contextul respectiv \"o dată\"?
Cu respect, mai citindu-vă.