Cenusiu

Orasul gigantic respira in ritmul lui propriu. Exhalatia putreda si nociva ramane deasupra lui, intunecandu-l si blocand lumina soarelui. Un frig etern bantuie strazile intunecate. Ma plimb. Multimea oarba si surda care ma inconjoara se misca ordonat intr-o singura directie. Rareori cineva ridica ochii, si in ei vad aceeasi goliciune intunecata care bantuie intreg Metropolisul. Cei cativa pomi de pe marginea strazii supravietuiesc, nu se stie cum, sfrijiti si desfrunziti. Putinele frunze care se mai agata cu disperare de unele ramuri poarta in ele culoarea de plumb a mortii. O raza fugara de soare, razbind prin intunericul dens, imi zvanta lacrimile din ochi. Recunoscator, prind raza in palma. E fierbinte, luminoasa si miroase a proaspat copt. O inghit si ii simt caldura raspandidu-se in mine. Varfurile degetelor traseaza pe asfalt un cerc luminos, in interiorul caruia ma mistui in caldura binefacatoare. Oamenii trec nepasatori pe langa mine. Unii ridica fugar ochii, doar pentru a-i cobori iar, obligati de pleoapele de plumb. Ma nasc din nou din propria cenusa, si descopar ca e dureros. Ma ridic, plutesc, zbor deasupra sferei de intuneric ce tine incleshtat in pantecele ei orasul. Primesc soarele prin toti porii. Sunt lumina.