Albastru

Intins pe spate, imi arunc bratele in laturi. Cerul se ascunde in spatele norilor, iar in spatele lor se ascunde soarele, care imi trimite din cand in cand raze lacrimogene prin sparturile norilor dezlanati. Aleg unul mai solid si infasor strans soarele cu el. Arunc ghemul prin iarba. Restul norilor ii dau usor la o parte cu degetele. In sfarsit, pot sa privesc cerul curat. Privesc ochii care il cuprind. Ascult glasul lor limpede. Mangai usor obrazul aflat atat de aproape de cer. Intre timp, soarele s-a descalcit din nor. L-a lasat pe iarba si a pornit suparat in trap marunt spre orizont, ca sa apuna. Nu-mi pasa. Ma intorc la cerul cuprins intre sprancenele usor arcuite si obrazul cu buze ca sangele. Dar soarele a ajuns deja la orizont, si cerul incepe sa se intunece. Racoarea noptii se infiltreaza perfid in cerul din ochii plini de nemarginire. De ce-s asa de reci ochii tai?... Intins pe spate, cu bratele aruncate in laturi, ma afund incet in pamantul care ma primeste binevoitor. Iarba tese un sarcofag viu deasupra ochilor mei goliti de culoare. Rasare Luna...