Verde

Miercuri. Ploua. Tusesc. Imi cobor ochii in carte. Ii ridic. Nu mai ploua. Vad batrinul copac din gradina. Are crengile lasate. Frunzele ii sunt pe jumatate vestejite. Ies afara. Ma apropiu de el. Imi lipesc obrazul de scoarta umeda. Miroase a ploaie, a uscat, a batran, a clorofila, a sange. Il mangai incet cu palma. Recunoscatoare, crengile se ridica inviorate. Doar pentru un moment. Apoi pomul se prabuseste cu un zgomot imens, oribil, de oase rupte. Miroase a durere. Cateva perechi de ochi ma privesc intrebatori de la ferestre. Ecologistii de dincolo de gardul viu, de care s-au legat cu lanturi grele, ma privesc pe sub sprancene si ma fac ucigas. Ii iert pentru ignoranta lor. Nu au cum sa inteleaga. Pasesc pe pamantul reavan . Imi afund talpile in el. Miroase a viata. Ma contemplu in tacere. Simt cum infloresc, apoi rodesc. Dau in parg. Le dau ecologistilor sa manace fructele durerii. Le dau si ochilor intrebatori de la ferestre, desi nu au gura sa manance. Miercuri. Ploua. Tusesc. Plang.