Poezie
Contul din ceruri
2 min lectură·
Mediu
În timp ce lumea se prăbușea în tranziții și în minciuni,
bunica stătea în genunchi pe scândura goală a casei,
bătând mătănii ca un soldat care sapă o tranșee împotriva morții.
Mirosea a prescură, a busuioc uscat și a pământ umed,
iar rugăciunile ei nu erau poezii murmurate în silă,
ci somații clare trimise direct la cabinetul lui Dumnezeu:
„Ai grijă de băiatul ăsta, că n-are pe nimeni altcineva”.
Tot ce am primit eu mai bun în viață,
fiecare colț de pâine, fiecare zi în care am scăpat întreg
din ghearele vreunui accident
s-a plătit din contul genunchilor ei bătătoriți, acolo, lângă altar.
Ea a cumpărat cu lacrimi pe uscat bucăți de viitor pentru mine.
M-a crescut la umbra bisericii, printre sfinți cu ochi de cărbune,
învățându-mă că Dumnezeu nu e un judecător cu biciul,
ci un stăpân bătrân și îngăduitor,
care mai bea un ceai cu cei necăjiți.
Iar când se va muta mai aproape de El,
să-L bată la cap direct,
mă voi uita la cer
și voi ști că undeva, pe o băncuță de lemn de la marginea raiului,
bunica își va potrivi baticul pe frunte și va mai trimite o cerere
„Doamne, mai lasă-i puțină lumină, că încă mai are de mers”.
0124
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alex Cenusa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 206
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Alex Cenusa. “Contul din ceruri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alex-cenusa-1/poezie/14202493/contul-din-ceruriComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OADistincție acordată
OAOttilia Ardeleanu✓Mi-a plăcut acest discurs sincer, fluid, emoționant. Vine să lege actualul cu ingredientele lui fără niciun gust de timpul bunicii, ca să spun așa, când lucrurile, oamenii mai ales aveau acea sfințenie, acea încredere în divinitate și, astfel, în tot greul se descurcau, ieșeau la lumină.
0