Poezii

Mă uit la tine și zâmbesc și te întreb ce-am întrebat de-atâtea ori: \"Nu obosești să mă dorești?\" De fiecare dată vi pe vârfuri, te furișezi precum un criminal. Cauți un loc apropiat

Arzând urme-n piele, curg lacrimile ne-ncetat Aerul când îl respir îl simt vârându-și ghiarele de corb în piept... Simțurile toate se aliază și ascuțindu-se așteaptă precum un

Pielea mi-e aspră și uscată, însetată de atingerea-ți suavă Buzele-mi ard și dor când nu le săruți Ochii-mi lăcrimează în neștire când nu te zăresc Mâna în zadar se-ntinde în amurg Tânjind a-ți

Urăsc să mă-ntorc acasă Urăsc să stau înconjurată de pereți crăpați și fum Urăsc să mă-ntorc aici zi de zi Urăsc zgomotele ce răsună la fiecare mișcare Urăsc când zgomotele amuțesc și ușa nu se

Din jur pereții mă doboară, Iar clopotele nu mai bat Neliniștea de-a-ntâia oară În câțiva ani s-a transformat. Pășesc pe cuie ruginite, Iar oasele îmi sângerează De-atâtea ori au fost

Când luminile se sting, toate Stelele apun, când poate... Toate frunzele-au căzut Când nu mai rămâne nimic de văzut. Atunci când zgomotul dispare, Și nici luna nu apare. Când oamenii au

Când purtăm o mască Totul se preschimbă Totul se transformă, vorbim altă limbă. Curajul ne îmbată celulă cu celulă nu scapă vie nici o moleculă. Ne transformăm în ceea ce am fost În ceea

Poate de întuneric sau de ceață, Poate de fum sau chiar de nori... Te-ai dezlegat ușor de ață, Și te-ai îndrăgostit de ploi.