Poezie
Răsare Luna
1 min lectură·
Mediu
Răsare Luna
Răsare luna încet din neguri volburate
Și prin văzduhu-ntunecat lumina ei străbate.
Regin-a nopții, doamnă, stăpână-mpărăteasă
Ce luminează lumea cu raza ei duioasă.
Și gându-mi fuge repede spre zarea-ndepărtată
Unde departe-așteaptă o preafrumoasă fată
Ce cu surâsul ei senin și-o vorbă de iubire
Îmi luminează viața c-un strop de fericire.
Amară e distanța, amar este și dorul
Ce-nvăluiește inimi ce plâng neîncetat
Însa prin ceața fină a lacrimilor reci
Luna îmi amintește iarăși: te voi iubi în veci.
În inima-mi plăpândă nu-i loc decât de tine
Și prin cărarea vremii te port mereu cu mine
Până-ntr-o zi când dorul și așteptarea noastră
Vor fi recompensate de zarea cea albastră.
Mereu vom fi atuncea doar noi și timpul martor
Al dragostei fidele și al iubirii noastre cantor
Prezentul și trecutul în noi se regăsesc
În două magice cuvinte rostite-n șoaptă: Te iubesc!
001.216
0