De când mă știu corpul meu arde iar mâna mea așterne pe hârtie destine și iluzii. Cu aripile mele de înger diafano-politic cutreier lumea de tranziție, bântuită de criză de vreo două decenii încoace
Pe plaiul bucovinean al Sucevei a avut loc conferința \"Noica după Noica\". În perioada 9-12 iulie catedra de filosofie de la Universitatea din Suceava, a organizat sub coordonarea profesorilor
Conferința Națională
GÂNDIREA LUI CONSTANTIN NOICA ASTÃZI
http://www.ub-filosofie.ro/noica2009
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Constantin Noica, cel mai
Gândesc să colind lumea
cu mâini de adolescent somnambul
ce vrea sa dărâme grotescul tranzitoriu.
Moții din Abrud au lacăte la librării
Bucureștenii au librării în drum spre falimemt.
Codrul
Data nașterii: - 30-XII-1967
Localitatea:Craiova
Studii liceale: Colegiul Elena Cuza ( Craiova, promotia 1986)
Studii universitare: Facultatea de Știinte ale Naturii, Sectia