Însemnările Motanului Tom

Mic îndrumar pentru părinți și bunici, pentru frații și surorile mari, care vor să le citescă fraților și surorilor mici și, bineînțeles, pentru toți copiii-cititori. Astăzi, după ce am stat de vorbă cu veverița Saul, am revenit pe fotoliul din bibliotecă și m-am hotărât să citesc o poezie. Stați o clipă! Nu vreau să greșesc. Pare mai mult o poveste! Am impresia că trebuie s-o mai citesc o dată. Da. Asta e: n-o să mă credeți, dar poezia “Iarna pe uliță” e ca o poveste, pe care ne-o spune nouă George Coșbuc. Știți că el a scris multe poezii-povești de “ninna-nanni”, pentru când mergeți voi la culcare și nu puteți adormi. Și mie mi se întâmplă să nu pot adormi imediat, și atunci citesc. Așa că, în seara asta, dragi copii, am să vă povestesc ce se întâmplă în poezia “Iarna pe uliță” Ascultați numai! Încă de ieri, în sat, a venit un fulg, apoi mai mulți și așa iarna cu zăpada ei s-a așternut pe uliță. Între timp norii s-au strâns și ei “grămadă” peste sat, ascunzând soarele, iar vântul s-a liniștit și el. Vedeți ce frumos începe? “A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un fulg, acum a stat,/Norii s-au mai răzbunat/Spre apus, dar stau grămadă/Peste sat.” Dar liniștea nu durează mult, pentru că “…năvalnic vuiet vine/ de pe drum.” Ce-o fi însemnând ? Da. Sunt copiii care vin “cu multe sănii”, “țipând” și “râzând”, făcând “mătănii”, gălăgie “de-a valma”,asemenea unor “vrăbii gureșe”. Și știți voi de ce “gură fac ca roata morii?”Pentru că a venit “iarna pe uliță”, iar copiilor întotdeauna le place anotimpul ăsta. Nu știu de ce, dar le place. Mie îmi place pentru că peste tot e alb și-mi dă impresia că totul e acoperit cu smântânică. Iar nouă, pisoilor ne place mult smântânica. O! Imaginați-vă numai! Și în toată zarva asta de copii mari și mici, numai ce răsare “colo-n colț” un pitic. Dar oare pitic să fie? Dacă citesc bine versul “Iar el mic, căci pe cărare/Parcă nu-i”, așa este: un copil cât un pitic de mic, atâta tot că e îmbrăcat cu o haină “măturând pământul”, iar căciula-i “…mai voinică/ Decât el.” S-ar părea că l-a trimis mama lui “sol” în sat, și el chiar “…s-avântă și se crede/ Că-i bărbat”, deși mereu “Cade-n brânci și să ridică”. Ei! Dar ascultați mai departe. Deodată copiii, “zgomotoasa gloată”, îl zăresc pe pitic și năvălind spre el, fac haz de căciula lui: “-Uite-i, mă, căciula, frate,/Mare cât o zi de post-/Aoleu, ce urs mi-a fost!/ Au sub dânsa șapte sate/Adăpost!”Și când o bătrânică “în cojocul rupt al ei” încearcă să-i ia apărarea voinicului-pitic, copiii încing un adevărat “război” pe uliță” și “…se țin de dânsa scai”, “Râd și sar într-un picior,/se-nvârtesc și țipă-ntruna/ Mai cu zor.” La un moment dat chiar credeam că joaca copiilor și bucuria lor că a sosit “iarna pe uliță” se vor transforma într-o adevărată încăierare, din care piticul și bătrânica vor fi aruncați în zăpadă. Dar nu s-a întâmplat așa. Copiii numai s-au jucat, pentru că ei sunt copii ca și voi și, asemenea vouă, și lor le place joaca, iar oamenii din sat le știu obiceiul: “-Ce-i pe drum atâtă gură?”/ “-Nu-i nimic. Copii ștrengari.” În timp ce vă povesteam ce se întâmplă în poezie, mă gândeam să-i dau un nume piticului. Dar asta rămâne între noi. Eu zic că George i s-ar potrivi cel mai bine. Voi? Ce ziceti? Oh! Am uitat. Întîi trebuie să citiți și voi poezia, că tare e frumoasă, mai ales acum, când știți povestea “iernii pe uliță”. Și când vă gândiți că totul a început de la….”câte-un fulg”… Motanul Tom Colaborator: D-na Gheo