Conu\' Kelu față cu poezia

Într-o zi am devenit critici de artă. A fost un proces lung, dureros și stimulant, asupra căruia nu insist, din motive evidente. Cînd spun „am devenit”, dincolo de conotațiile ontologice ale sintagmei, comit o inexactitate. Pentru că eu singur am devenit, am ființat în chiar ființarea devenirii mele, Chelu-i la fel de prost, la fel de increat. Dar nu am vrut să se simtă exclus. El a fost cu ideea. O să te ocupi de poeți, în special de poeți, zice, ăștia-s niște blegi. Chelu a zis altcumva, dar textul ăsta-i prea stylish să permit expresii licențioase-n el. A fost o mare greșeală. În primul rînd pentru că nu-s blegi deloc. Aș putea chiar spune, din proprie experiență, că-s în totală opoziție cu starea aia de reverie specifică, de meditație care, în ultimă instanță și cu aportul invidioșilor de tot felul, ar putea fi denumită blegeală. Dă blegeala cum îi place ăluia să-i zică. Inducția elementului oniric în procesul metaforizării, cum o numesc eu. Aș putea să adaug că întîlnirea-i, de fiecare dată, productivă și traumatizantă, dar nu vreau să o lungesc prea mult. Mai simplu spus, poeții-s niște mardeiași, irascibili și delicați. În al doilea rînd pentru că-s mulți. Ai fute și tu ceva dacă toți ăștia ar fi dameze, zicea Chelu și nu știam cum să îmi rup mai repede poeziile. Le scriam în secret. Încă nu reușeam să înțeleg, nu cuceream nici o femeie cu ele, și scriam, doamne, atît de frumos. Am ajuns chiar să-i promit Chelului că nu-l mai plesnesc dacă-mi face lipeala cu vreuna. Dar nu se descurca nici el. De unde pot să trag două concluzii pertinente. Femeile-s proaste și nu știe nimeni ce-i în capul lor, prima. Poezia este net superioară. Atît de net superioară încît nu se coboară la nivelul unui codoșlîc ordinar, a doua. Evident, ura cruntă pentru tot ce însemnă rimă, ritm, melodicitate, vers, vervă, invidia față de toți cei care reușeau, atît să scrie cît să și fută, cu aceeași ocazie, ne-a trasat destinul. Pula mea, Pop, arde-i tu pe bulangii, că tu ești deștept. Io îi torn pe ăia care se iau de tine. Turna pe dracu. Știam eu cît pot să mă bazez pe Chelu. Așa că mi-am cumpărat, în exact această ordine, \"La poesia\" și \"L\'Estetica come scienza dell\'espressione e linguistica generale\" ale lui Croce, un sac de box tip genuine leather, Anastasia GBP, \"Introduction á la litterature fantastique\" a lui Todorov, \"Le degre zero de l\'ecriture\" a lui Barthes și o halteră de nouăzeci de kile din inox. Ce faci cu astea? Chelu se uita la halteră și sac. Era imprevizibil cîteodată așa că i-am spus adevărul, mă antrenez Chelule, în caz că. Aham, bine și s-a pus pe citit în timp ce eu nu mai știam ce să mai zic. Cu primul am avut noroc, dar numai pentru că era flămînd, slab și l-am prins pe stradă. De ce scrii atît de prost, prietene, atît de plastic, unde pula mea-s metaforele și unde-i anacolutu\' în textele tale, îl întreabă Chelu, în timp ce eu îl țin în dublu Nelson. Nu a apucat să răspundă pentru că \"le Chauve\", așa își spunea de cînd era un intelectual, l-a culcat la pămînt c-un low kick circular. Amărîtule, pune mîna pă carte, i-a zis în timp ce ne îndepărtam. Am reușit să-l criticăm în acest fel și pe al doilea, l-am prins cînd ieșea de la buda din Mall, Iulius Mall, și nu a apucat să zică decît “buză întoarsă spre apus”, apoi lucrurile s-au împuțit urît de tot. Paradoxal, toți erau reticenți la critică! Pînă la urmă au plătit doi ruși care ne-au tocat. Stăteam pe aceeași bancă în parc, umflați și paradiți și Chelu se gîndea profund la ceva. Auzi Pop, zice după o vreme, “Puțulica mea satanică”, -i gradul zero al scriiturii. Nu Chelule, zic eu trist, nu-i atît de condensată. Bine mă, e cazu\' să ne ocupăm de prozatori.