Întotdeauna am vrut să spun unui text O istorie urîtă, Cehov gen

intrăm în salonul din care moartea

a supt aerul

curentul din prize și

becuri aparate cu linii

sinusoidale verzi. intrăm și ieșim din

salon și moartea intră și

iese cu noi. știu că-i aiurea

te faci mic de nerecunoscut

dar partea ok e că nu

trebuie să spui nimic despre cearceafuri albe

nimic despre pereți albi despre perfuzii

nimic despre veninul

albastru. toate astea-s clișee (partea și mai ok e că-i atît de bine fără ele, batem aerul cu picioarele, batem curentul din aparate cu picioarele, batem perfuziile cu picioarele, o purificare sigură, departe de ușa salonului)

vorbim atunci de puța strîmbă a

iubitului tău. de greșel și

de singura chestie sigură: puța

care știu că-i strîmbă. albă clară

pietrificată. aici toate-s albe. ca ziua ca

noaptea ca răsăritul ca

apusul.