Marș triumfal

moarte lor am scris pe ziduri și orașul a respirat pentru prima dată, orașul

a clipocit minimalist. o puritate aseptică ne va călăuzi spre

club. o discuție liberă, un ceai. prin tricou se vede coasta, prin tricou se vede o

rană. mai avem timp pentru o țigară, mai avem timp

pentru un număr scurt (primăvara vine cu păpădii. apar cum apăreau în

secolul XVIII) că nu mai avem poeți frumoși. sînt la fel urîți ca maestrul. am înțeles

asta în timp ce stăteam pe un scaun

de piele. cînd așteptam Ședința. poeții din România

sînt urîți. nu știu dacă are vreo legătură

cu apusul carbonic. nu i-am văzut de mult

topindu-se în soare. (după Ședință totul va fi altfel. lumina puțin albastră. viziunea asupra subiectului clară. descompusă pe retină imaginea unui tînăr cu ascendent într-o zodie de foc. un troleibuz plin de viață. și peste cîmpul plin de maci, găinile)