Poezie
Marele Sobchak
1 min lectură·
Mediu
își înfige
ghearele în căpățîna marelui Sobchak
suge din căpățînă cum ar suge
o meduză sau un vierme odios
moale alb
cum ar suge marii
nihiliști germani
abisali
din căpățînă marelui
dimineață
poezia sparge obiecte
prin casă
cu o măciucă de abanos
farfurii
pahare bibelouri măsuța
colorată
cu picioare de fier
forjat
pe care Sobchak pune
cana de cafea pipa
seringa
poezia plimbă
în lesă o marmotă udă
sătulă
cu sfîrcuri mari
colorată - mal du siecle
mizerabilistă
suflînd în craniul marelui Sobchak această
iubire coboară într-un
car de foc
își înfige ghearele în căpățîna marelui
Sobchak această
femeie cu părul roșu cu pielea albă
bine întinsă
iubește întotdeauna
bărbatul de lîngă ea
și alte chestii la fel de
triste
și marele Sobchak fără
femeie
fără pasajul secret care să-l
ducă în copilăria lui
cînd plînge
002.820
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian pop
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian pop. “Marele Sobchak.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-pop-0024565/poezie/14020948/marele-sobchakComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
