Amurg

Mamei mele i-au murit copiii.

I-a îngropat, o ajuta mătușa mea, numele ei anonim este Miron Acsenia Lucreția.

Dar nu ea ținea frînghia, în mîna uscată.

Își va mai tîrî un timp, bolnav, piciorul prin curte.

Va mai spăla cîte un vas murdar la cișmeaua bătrînă, pipăind cu privirea cunoscuta urmă a ruginii.

Va mai țipa în miezul zilei, lovită de strania și subtila amenințare a nopții care urzește taine.

Cînd o altă îngropare-i va mai tulbura somnul, va mulțumi lui Dumnezeu, toți acolo ne ducem, eu încă nu.

Într-o dimineață se va trezi altfel, lumina va purta aceleași sunete.

Își va ridica trupul greu din patul mirosind a sfîrșit, încă de ieri.

Mama mea, -i va da binețe, nu va putea măcar să țipe.

Nu va spune nimic altceva decît ce a spus și pînă acum.

Așa se va întîmpla totul.

Mamei mele i s-au născut copii.