În gulagul românesc ( 16 ), mărturiile tatălui meu

<div align=justify Închisoarea Aiud, 1950 Trierea Se constituie o comisie medicală pentru trimiterea la lucrările Canalului Dunăre - Marea Neagră. Vizita a fost formală și numai schilozii sau muribunzii nu au fost expediați. Întorcându-mă de la medic, pe scările celularului mă întâlnesc cu o rudă de la Iași care era bucuros că nu a fost admis, dar sărmanul în același an a decedat. Eu am fost declarat bun pentru muncă, deși eram tare slăbit. Nu știam ce va fi cu noi și numai din zvonurile șoptite de deținuții de drept comun aflam câte ceva. Acești deținuți ne serveau masa. Unii dintre ei erau mai omenoși, ne compătimeau, ne încurajau și ne dădeau vești și informații, căci se bucurau de mai multă libertate. Alții erau răi sau înrăiți, ne vorbeau urât, își băteau joc aruncând în gamelă numai zeamă goală, aceasta spre a-și atrage aprecieri din partea gardianului care era alături. Tot deținuții de drept comun ne bărbiereau odată pe săptămână și cu briciul se distrau trăgând în fugă de sus în jos, producând dureri și răni. Drumul până la Canal a fost lung, obositor, cu vagoane dubă, închise total, fără a vedea nimic. Deduceam numai prin ce gări trecem din vorbele auzite de pe peroane. Nu știam unde vom ajunge, ce vom face și care va fi calvarul celor aproape trei ani de muncă în condiții istovitoare și nimicitoare. Canalul Dunăre- Marea Neagră, 1950 Peninsula Suntem repartizați la colonia de muncă Peninsula, la câțiva kilometri de Mamaia. Locuiam în barăci, cu priciuri jos și sus. Dimineața ne adunam în curte și ieșeam pe poartă organizați în brigăzi , înconjurați din toate laturile de soldați cu armament și câini. Deserveam mai multe puncte de lucru : Cărămidăria, Cariera, Musteață, Mamaia ș.a. La Cărămidărie lucra brigada de studenți. În celelalte puncte am lucrat și eu. La Carieră se escava piatra pe care noi o încărcam în vagoane. La Musteață se aducea piatră cu trenuri pe care le descărcam și cu baroase și ciocane spărgeam piatra la diferite dimensiuni după comenzi. Aici erau și ateliere unde cei pricepuți în sculptură au confecționat plăci, statui și diferite ornamente pentru stadionul din Constanța. La Mamaia se săpa propriu-zis Canalul. Cu mijloace rudimentare, istovitoare, cu răngi și târnăcoape adânceam și lărgeam șanțuri. Singur trebuia să sapi norma repartizată, să încarci vagonetul pe care să-l împingi până la locul de descărcare. Nu puteam, eram prea slăbit, norma nu reușeam s-o fac, așa că brigadierul , deobicei un deținut de drept comun, un criminal, mă forța, mă brutaliza. Drumul înapoi era greu, patru, cinci kilometri, picioarele se târau, cădeau, dar eram lovit din spate, împins și asmuțit cu câinii. Mâncarea la colonie era mizerabilă, iar legătură cu familia nu aveam. Nici pachete, căci nu reușeam rezultate bune în muncă. Ce voi face și până când nu știu ! Mihail Munteanu Va urma </div align=justify