În gulagul românesc ( 8 ), mărturiile tatălui meu

<div align=justify Toamna lui 1948 Închisoarea Brașov, vis a vis de magazinul Universal, era ticsită de deținuți. Continu porțile se deschideau și se aducea un nou transport. Cei închiși priveau pe geam spre poartă pentru a afla cine a mai fost arestat. Coborât din mașină și dus pe brațe am fost identificat de colegii închiși care, văzându-mă cum arăt, au început sa bată în geamuri și să strige : „ tâlharilor, criminalilor, ucigașilor ! „ Se deschide ușa care dă spre sala unde erau camerele. Intru, dar, nesusținut, mă prăbușesc. Þin minte că din cei de pe sală s-au repezit un medic și un preot și m-au ridicat mai mult pe brațe. Repartizat la una din încăperi, a fost nevoie să elibereze un pat în care m-au instalat singur, căci întreg corpul era traumatizat și atingerea cu altă persoană mi-ar fi produs dureri de nesuportat. Trebuie să reamintesc că închisoarea era suprapopulată, paturile și priciurile erau etajate. Se găseau arestați de toate categoriile : țărani, elevi, studenți, muncitori, preoți, medici, directori de întreprinderi. Dimineața am fost dus la vizita medicală, închisoarea având și spital. Medicul securist s-a uitat la mine și, fără să mă consulte, exclamnă : „ bătaie. Și bătaia trece tot cu bătaie !”. Nu mi-a dat nici măcar apă de plumb, ori vreo alifie, ca să-mi ung rănile. Informativ pot spune că respectivul medic a murit după câțiva ani, bolnav și în chinuri. Există un Dumnezeu. Mihail Munteanu Va urma </div align=justify