Normalitate

Din umbre începe să se contureze tavanul atât de cunoscut al camerei. Am deschis ochii rapid, fără să forțez nici un alt mușchi al feței, iar acum ochii mi se obișnuiesc cu întunericul. Imediat după seriile de întrebări pe care mi le pun de fiecare dată când deschid ochii..mă-ntreb de ce e nevoie să mă trezesc în fiecare noapte. De ce nu pot avea un somn normal ? Normal..ce cuvânt stupid. Înseamnă ceva - știu sigur, îl folosesc destul de des..dar nu l-am mai simțit de când eram copil.. Îmi articulez încet degetele brațelor, picioarelor-pentru ca amorțeala aceea ca de opiu a somnului să treacă mai repede, pentru ca musculatura să scape de excesul de acid lactic.. Capul împinge perna cu o greutate care mă sperie uneori, reîncep să simt bătăile inimii în tâmple - le număr timp de 10 secunde, le-nmultesc cu 6..totul pare în regulă.. Îmi încordez simțurile încât încep să aud cum șoferul unui camion de gunoi înjura în spatele blocului..sunt singur în cameră. Mă ridic protejându-mi umărul drept pentru că mi-am amintit că n-au trecut mai mult de 6 ore de când a trebuit să-l disloc, arunc pătura într-un colț al patului.. De ce a trebuit să am o pătură așa subțire ? Mda..tipic mie.. Întorc capul spre fereastră..văd o stea. Nu-s mai multe, e una singură. Nu-i o stea importantă, ci una care a scăpat de norul de fum care plutește deasupra acestui iad.. Ar trebui să fie o priveliște liniștitoare pentru mine.. Fără trasoare pe cer, fără proiectile marcatoare, fără ecrane de fum...dar totuși nu mă mai încălzește nici măcar asta. Nu, nu-mi e dor de câmpurile de luptă. Nu-mi e dor nici măcar de sunetele proiectilelor din aer. E doar..lipsa unui rost. Acea lipsă care a început ca un fel de nostalgie, a continuat ca o depresie..iar acuma îmi distruge încet voința de a respira.. Întind mâna pe noptieră, găsesc borcănașele cu medicamente la vreo trei cm de baza interioară a lămpii - exact unde le-am lăsat. Ce rost are să mă obosesc să aprind lumina ? Nimeni nu mi-ar schimba pur și simplu medicamentele.. Îmi înghit cele cinci comprimate înjurând doctorii care mă tratează la fel cum cârpește un mecanic o dacie fabricată pentru export cu mult înainte să mă nasc eu.. Mă ridic încet din pat, astfel încât să nu las să-mi scape nici un zgomot mai puternic decât foșnetul acela înfundat al păturei, merg spre fereastră..privesc orizontul.. Se va lumina în maxim patruzeci de minute - de ce a trebuit să-mi amintesc asta acum !? De ce nu-s..ah nenorocitul de \"normal\" îmi sună iar în minte.. Verific dacă-mi amintesc încă calendarul solar, îl compar cu oră pe care-am citit-o în treacăt de la ceasul biroului.. Era patru și zece sau cinci și zece ? Unghiul de lumină reflectă destul de ciudat limbile alea fine ale ceasului.. Cinci și zece după cum îmi amintesc ora răsăritului de soare. Satisfăcut că am reușit calculul ăsta, dezamăgit că nu pot uita toate căcaturile astea..mă îndrept spre baie. Pași lenți, gleznele depărtate..pentru că la treizeci de centimetri de ușă se afla un bec pe mocheta - un vechi obicei învățat de la niște foști colegi francezi. Ei foloseau bucățele de plastic sau de hârtie ca să le dea de veste când cineva pășea în cameră.. Dar bun și becul meu, plus că în eventualitatea vreunei vizitei pare mult mai plauzibil decât gunoaie pe jos. Deschid ușa încet - mânerul era exact unde-mi aminteam că l-am lăsat, la o treime de unghiul maxim de închidere. Am devenit mai paranoic decât toți cei de care mă amuzam acum mulți ani.. Ajung pe hol, simt aerul rece care vine de la fereastra bucătăriei pe care n-am mai închis-o de vreo două săptămâni.. Zâmbesc.. Ce liniștitoare e briza asta.. Întind un deget spre întrerupător, îl apăs încet și ferm.. La dracu..de ce trebuie să știu exact unde se afla ? De ce nu pot să caut și eu prin întuneric ca oamenii normali după el ? Zumzetul starterului se aude monoton, încet..dar suficient cât să-mi dau seama c-o să trebuiască să cumpăr un altul destul de curând.. Lumina invadează baia, iar mie mi se creează din nou acel gust amar când îmi recunosc propriul stil chiar și-n încăperea asta.. Nici un obiect oricât de mic nu se afla la vedere, nimic ce-ar putea să fie folosit ca și arma, totul e alb și albastru, curățat și recurățat în nopțile de nesomn și-n zilele de dureri când am avut nevoie să fac ceva ca să-mi umplu timpul.. Merg spre oglindă - știu că mă va demoraliza, dar e doza de care am nevoie zilnic pentru a păstra balantele imaginii normale.. Îmi recunosc fața.. De fiecare dată mi se pare diferită, de fiecare dată mă surprinde..de fiecare dată mă face să mă încordez neliniștit.. Sunt eu, sunt doar eu.. Același eu pe care-l port ca talisman peste tot. Nu putea să fie unul norocos !? Ignor liniile feței, merg direct spre ochi.. Oglinda sufletului..la dracu! Acum sunt verzi..un verde smarald pe care-l urăsc.. Mă uit adânc în ei, cu grijă să nu cumva să mă influențez în vre-un fel.. E utilă autohipnoza, dar e un adevărat coșmar când ajunge un reflex.. Oglinda sufletului meu..e o oglindă.. Nu e nimic acolo..nici reflexii, nici umbre, nu tremură, nu se mișcă..nu sfidează dar nici nu se lasă dominați.. Mă cuprinde un sentiment profund de răceală..o cunosc prea bine.. E acea răceală pe care o simțim cu toții la sfârșit.. De ce trebuie să am ochii ăștia blestemați care mă duc în agonie doar privindu-i !? Întrebări al căror răspuns îl știu prea bine..eu am ales asta.. Oare a venit deja timpul să nu mai fiu de acord cu deciziile mele ? Îmi duc palmele spre față.. Nu vreau să acopăr nimic, vreau doar să simt.. Am nevoie să simt.. Văd în oglindă ca încă am sânge sub unghii, pe marginile unghiilor.. Halal duș mi-am făcut înainte să dorm.. Sunt prea dur cu mine de data asta știind că nu mai dormisem de șaizeci de ore.. Deschid robinetul, îl potrivesc undeva între rece și cald..pentru că nu știu dacă o să mai vreau sau nu să dorm..întind mâna după perie.. Îmi privesc din nou unghiile și-mi dau seama că acolo se afla o parte din cineva.. Sângele uscat se curăță destul de greu, dar pe de altă parte...cine mă grăbește ? Sunt doar eu, sunt doar cu mine.. Realizez că mi-e somn din nou.. Așa că încep să frec nenorocitele alea de unghii mai repede. Am terminat. Arunc peria la locul ei, așez săpunul în poziția lui, opresc apa.. Caut prosopul.. Îmi place textura lui: nici pufos nici aspru..undeva între..exact cum ar trebui să fie și viața mea: normală.