Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Pagină din jurnalul plin de citate din înțelepciunile unei lumi

– “Prostia e un Titan”; K. Marx (n.a.!) –

1 min lectură·
Mediu
terminasem de mestecat măslina și-am rămas cu sâmburele-i în gât m-am tocmit cu mine și cu toți făcătorii lumii care-mi spuneau să nu ucid și-am înghițit rodul măslinului pe limba mea furând sarea pământul și fructul în condiții normale am fost discriminat în fel și chip indiferent de sex-rasă-etnie-orientare când m-am uitat am văzut c-am călcat în ce-am făcut și am luat-o de la capăt în prezența dovezilor mii de chinuri animalice m-au trecut până m-am așezat iar pe craci de m-am ușurat pe proprietatea publică fii mei m-asistau cu mamele cu neamurile și cu poamele lor date pe spate de foame de frică de frig de prigoană și de boală m-am ridicat spunând că și prost dacă vrei să fii scrii cele zece porunci pe limba ta după care-i bine să te odihnești dintr-o singură dată
012.448
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
137
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Firica. “Pagină din jurnalul plin de citate din înțelepciunile unei lumi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/jurnal/13963341/pagina-din-jurnalul-plin-de-citate-din-intelepciunile-unei-lumi

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MLMotoc Lavinia
Eu te admir, ca ai luat-o de la capat zici, asta e cel mai important, ca maslina trece, dar oamenii puternici raman, ca samburii.
0