Despre literatură, cu o Nana Zăvoranu

\"Spuma zilelor\". ... Mult mai târziu am citit \"L’Être et le Néant\". Păcatul - mare, mic!? - e că am lecturat Sartre în paralel cu itinerariile lui Merleau-Ponty, care și-a extras \"sa jouissance\" pornind de la \"le néant\" către \"la solitude, l\'impuissance, l\'irréel\", pentru a ajunge, în cele din urmă, la acel \"le mal\" așa cum și l-a-nchipuit el și care nu i se părea a fi un produs direct și abstras dintr-un \"l\'être\". Între noi fie vorba, eu nu bag mâna-n foc pentru Merleau-Ponty, dar \"Spuma zilelor\" este cartea mea de căpătâi! De ce? D\'aia! De exemplu! \"Miron și Frumoasa fără corp\" e un text prea lung. Chestiunea asta este expediată și rezolvată de Vian formidabil și economic. Citez cu aproximație: ea consta dintr-o fustă scurtă și două picioare care urcau cu liftul. Personajul lui Vian (Colin) a pierdut în clipa aia ființa și neantul, dar și reciproca. O astfel de poveste nu are happy end. E conformă filosofiei lui Marcel, Merleau-Ponty, care dacă nu a extirpat dualismul, măcar l-a excomunicat. E un fel de \"la définition de la liberté contenue dans l’Être et dans le Néant, dans le Néant et dans l’Être\". Cine vrea, n-are decât s-aducă reproșuri gândirii lui Merleau-Ponty. ... Ar mai fi două cărți care-mi sunt dragi, dar parcă sunt \"cam eticiste\": \"Ultima licornă\", a lui Peter Green și \"Galapagos\"-ul lui Kurt Vonngut. Și, ar mai fi încă o carte, de fapt o scriere, ce stă \"al pari\" cu Spuma zilelor: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.