Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cuvantul

1 min lectură·
Mediu
C-o legănare de felină,
O boare-n jocul ei emfatic
Imi răcorește fruntea plină
De-atâtea gânduri. Simptomatic,
Atras în jocul ei ascuns
Cu-afilieri de pantomimă,
Pătrund prin vălu-i nepătruns
Să caut o banală rimă...
Devalizări de nume proprii,
Reintegrări în alte sensuri,
Zădărnicii, când vreau s-apropii
Două cuvinte-n patru versuri.
Exasperat de neputință
Mă las târât de-nvolburare
Ca o supremă pocăință
Pe masa de sacrificare...
Cuvântul , el e începutul
Acestui joc interminabil,
Prin sensuri noi grăbind debutul
Unui sfârșit indubitabil.
001975
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
80
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Erbiceanu. “Cuvantul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-erbiceanu/poezie/54950/cuvantul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.