Poezie
In calea ta
1 min lectură·
Mediu
În calea ta apare o lumină.
Și te aprinzi de strălucirea ei.
Pe care drum aștepți, dacă-o să vină?
Și cât de mult, cu inima, o vrei ?
Îți arde carnea, ca-ntr-o sfântă joacă.
Nu simți nimic din ce e împrejur.
Nehotărârea bate-n tine-o toacă,
Sentinței tale dăruind contur.
Trec clipe după clipe-n așteptare.
Dorințele, ca-n vis, te-ademenesc.
Vrei să le-nchizi, dar ele-n fluturare,
Cum au venit, așa te părăsesc.
Că tipărit e, ca în vechi hrisoave,
În valuri ne-ncetat să te topești,
Cât nu ai ochi spre-acela ce te soarbe
Și nu te vrea acela ce-l iubești !
001.662
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Erbiceanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 99
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Erbiceanu. “In calea ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-erbiceanu/poezie/53969/in-calea-taComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
