Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

l-am împachetat mai devreme pe isus cristos în valiza mea roșie de voiaj

(+18 ani)

2 min lectură·
Mediu
din volumul: "Orice om este un cântec fără rimă". Editura Junimea, Iași, 2012
I
l-am împachetat mai devreme pe isus cristos în valiza mea roșie de voiaj
și am pornit în călătorie spre vechea mănăstire din nordul moldovei
II
sătul de prea mult bine contemporan
și sâcâit de amintirea unui straniu vis premonitoriu
plecasem ieri la pândă, în fața falnicei catedrale ortodoxe a orașului
după fiul lui dumnezeu
când, spre uluirea mea, acesta apăru printre ușile grele ale catedralei
m-am apropiat cu evlavie de el
și l-am prins strâns de mijloc
un pic surprins, cristos se uită cu dragoste în ochii mei -
cred că avea și bucurie în privirea lui
de parcă m-ar fi așteptat de o veșnicie -
l-am sărutat violent pe buzele învinețite de frig
apoi, cu o singură mișcare generoasă
i-am spintecat gâtlejul de la un capăt la altul
III
acum stau întins în patul meu vechi -
dezorientat și speriat de ce-am făcut -
și încerc să alung valurile de panică
la gândul că l-am asasinat mai devreme pe blajinul fiu al lui dumnezeu
geanta mea roșie de voiaj e deja pregătită lângă ușă
plină ochi cu membrele ordonat tranșate ale vedetei mele divine:
capul, picioarele și torsul abia au încăput în nava principală a genții
iar mâinile au intrat cu greu în buzunarul din față
IV
sunt aproape convins că oamenii lui dumnezeu în negru
de la vechea mănăstire din nordul țării
vor ști ce să facă mai departe cu rămășițele lui cristos
011464
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
249
Citire
2 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Cretu. “l-am împachetat mai devreme pe isus cristos în valiza mea roșie de voiaj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-cretu-0026656/poezie/13995493/l-am-impachetat-mai-devreme-pe-isus-cristos-in-valiza-mea-rosie-de-voiaj

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alina-mihai-0037896AM
Alina Mihai
Deci, poetul e Iuda și sărutul ăsta homosexual e al trădării.
Bine, vreau să spun că nu cred că ți-a ieșit partea asta întrucât "a prinde strâns de mijloc" plus sărutul aferent, mie-mi sună stupid și ..gay.
Dar pot fi eu de vină. Cred.
Că Iisus e asasinat cu cinsprezece zile mai devreme... nu știu ce să spun...nu-mi pare important când se întâmplă, ci CÃ are loc. De aia nu prea dau mare importanță momentului.
Mi-a plăcut că ai sugerat că n-ai ști că Iisus va învia și fără intervenția ălora de la Voroneț. Sper că sugestia e voită și că n-am văzut eu mai mult decât e. Oricum, și de-ar fi așa, e neimportant.
0