Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

epitaf pentru anii douăzeci

2 min lectură·
Mediu
din volumul: "Orice om este un cântec fără rimă". Editura Junimea, Iași, 2012
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
luptându-mă îndelung cu mine
devorat de o silă imensă de ceea ce devenisem
m-am disprețuit cu sete pentru cea mai mare parte a decadei
ca să pot supraviețui acestei bătălii
mi-am petrecut cea mai mare parte
a anilor mei douăzeci
înghițind somnifere și îmbătându-mă crunt de câte ori am putut
am petrecut prima jumătate a anilor mei douăzeci
învățând la școli alese
și citind, haotic și plin de entuziasm
tot ce mi-a picat în mână
apoi am petrecut a doua jumătate a anilor mei douăzeci
uitând aproape tot ce am învățat și am citit
în prima jumătate a anilor mei douăzeci
mi-am petrecut o bună parte a anilor mei douăzeci
consumând, fără discriminare, hașiș
și marijuana
pe unde am apucat
în ultima parte a anilor mei douăzeci
am fost îndrăgostit nebunește de o himeră
pe care o mai visez uneori
și mă umple de tristețe de fiecare dată
am început prima parte a anilor mei treizeci
făcând pace cu mine -
lumea zice că e doar un firav armistițiu care n-o să dureze prea mult
acum îmi petrec prima parte a anilor mei treizeci
muncind până la epuizare
și îmbătându-mă de câte ori pot
îmi mai petrec prima parte a anilor mei treizeci
mergând la prostituate o dată pe săptămână
și scriind câte două poezii pe lună
cu o regularitate de ceas helvetic
001.501
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
246
Citire
2 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Cretu. “epitaf pentru anii douăzeci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-cretu-0026656/poezie/13940718/epitaf-pentru-anii-douazeci

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.