Poezie
Zâmbetul spinilor
1 min lectură·
Mediu
Când eram mic
în fiecare seară
mă-nchinam la icoana
atârnată pe peretele
de la capul patului
Și-mi părea că spinii coroanei
îmi zâmbeau ca și chipul blajin
care-o purta
Apoi am mai crescut
și-am văzut atârnate pe pereți
tot felul de chipuri
care mai de care mai zâmbitoare
dar fără coroane de spini
de nu știam ce să mai cred
odată fiind cu ceilalți copii pe luncă
i-am smuls două rămurele cu spini
unui trandafir sălbatec
împletind o cunună
pe care apoi mi-am pus-o pe frunte,
ceilalți copii râdeau în hohote
atunci când din înțepăturile spinilor
curgea sânge pe obrajii mei,
n-am înțeles nici azi
de ce atâta fericire pe fața lor
când fața mea era schimonosită
de-nțepăturile acelor spini
cu siguranță că eu
nu meritam
zâmbetul lor
001975
0