Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Democratia n-are vinovati

satiră socială

1 min lectură·
Mediu
Lipsesc manualele de clasa întâi
Acum la început de an școlar
Și cade-n cârca-nvățătorului
Să țină locul de abecedar
Însă de ce lipsesc nu prea se știe
Deși primim atâtea explicații
Că te gândești c-așa a fost să fie
De nu se știe cine-s vinovații
Însă vă spun că ne lipsesc mai multe
Pe care le-am avut și nu mai sunt
Iar vinovații nu-i găsiți niciunde
De parcă i-a înghițit acest pământ
Că tărișoara noastră din Balcani
Unde conviețuiesc atâtea nații
E plină de escroci și de șnapani
Dar nimeni nu găsește vinovații
Acum se-ntreabă toți plini de uimire
De ce ne poticnim atât de des
Și câți agenți sunt sub acoperire
Care mai poartă-n văzul lumii fes
Deoarece concluzia e clară
Democrația n-are vinovați
Și când avem așa proiect de țară
N-avem nevoie să fim educați
N-avem nevoie nici de-abecedare
Dar lipsa lor nu este-acum „de jure”
Însă îi vom avea în continuare
Pe cei ce trebuiau să le procure
Și care vor mai face și-n viitor
Aceeași neglijență sau prostie
Fără a fi clintiți din locul lor
Pentru c-așa e în democrație
001.122
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
184
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Democratia n-are vinovati.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14055966/democratia-n-are-vinovati

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.