Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Voi le trimiteti votul la lada de gunoi

satiră

2 min lectură·
Mediu
Nesocotind pe-aceia care-au votat cu voi
Această uniune cu șaptezeci la sută
Voi le trimiteți votul la lada de gunoi
Rupând o alianță să vă faceți în ciudă
Și-aveți în voi orgolii transpuse în principii
De parcă țărișoara doar vouă v-aparține
Încât sunteți aproape să faceți chiar și pipi
Pe ce-a votat poporul, ca să vă fie bine
Nu mai vorbim de faptul c-aveți și câte-o gașcă
Care vă întărâtă în loc să vă susțină
Mereu interesate de vreun ciolan sau pleașcă
Mai mult decât de oameni, morală sau doctrină
Iar oamenii ce-așteaptă schimbarea în mai bine
Sunt nevoiți să-nghită azi hachițele voastre
Și-ncep să se gândească la timpul care vine
Ca să nu mai aleagă soluții așa proaste
Fiindcă privind trecutul erei postdecembriste
Au constatat cu groază că sunt aceleași moace
Ce stau la cârma țării lacome și-ariviste
Făcând doar ei avere de-atâția ani încoace
Din lefuri ce le luară ca angajați la Stat
Și din comisioane și multe dar și grase
Lor li se potrivește sintagma de bogat
Ce-au reușit să-și facă moșii, vile și case
În timp ce talpa țării, poporul suveran
E mai sărac ca-n timpul când plebea proletară
Aveau cu toți serviciu sub marele tiran
Dar n-aveau libertatea de-a slugări pe-afară
00977
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
206
Citire
2 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Voi le trimiteti votul la lada de gunoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14045131/voi-le-trimiteti-votul-la-lada-de-gunoi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.