Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

După un somn cu vise

1 min lectură·
Mediu
În dimineața rece pășeam pe diamante
Acolo în verdeața ce strălucea la soare
Ce mă-nțepau în talpă intens energizante
Și-mi transmiteau fiorul ca și pe-o desfătare
Din iarba pân′ la gleznă se scuturau cristale,
Dacă treceai culcând-o cu pașii la pământ,
Spărgându-se în cădere de picioarele goale
Care păreau lovite de boarea unui vânt
Totul era mirific sub străluciri de raze
Ce sulițau pământul în toiul dimineții
Părând că este acolo o mare de turcoaze
Cu-mpletiri de culoare spre desfătarea vieții
Tot aerul din lume îmi inunda plămânii
Cu oxigenul nopții împrospătat cu rouă
Iar apa cristalină din ciutura fântânii
Eu mi-o izbeam pe față cu mâinile-amândouă
Să mă trezesc la viață după un somn cu vise
În mijlocul naturii atât de generoasă
Când noaptea întunecată abia se risipise
Să lase locul zilei cu mult mai călduroasă
Că toată energia și spiritul din noi
Vine pe-aceste raze de la măritul soare
De-atunci de când ne naștem nevinovați și goi
Și până când apunem în viața trecătoare
00955
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
166
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “După un somn cu vise.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14031460/dupa-un-somn-cu-vise

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.