Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Vulpoiul coabitant

satiră politică

1 min lectură·
Mediu
Ca și-un vulpoi șiret , coabitantul,
Când a văzut că-i liniște-n ogradă,
Schimonosit la față intrigantul,
A ieșit să provoace iarăși sfadă
Uitând de ce era ca să pățească
Atunci la referendumul rușinii
El vine public ca să-i amăgească
Iarăși pe toți naivii națiunii
Zicând că el se „simte obligat”
Ca „să se bată” pentru noi mereu
Neînțelegând că ne-a și demonstrat
Cât e de ipocrit și fariseu
Subit și-aduce aminte de popor
După ce-a mai crescut ieri în sondaj
Invocând procentaj hotărâtor
Numai când este el în avantaj
Scoțând parlamentarii că-s de vină
Fiind prea mulți ca număr în ogradă
În mintea lui tot puiul de găină
Este mereu adevărata pradă
Spre care se repede să-l înhațe
Așa cum a făcut-o și-altă dată
Când i-a tot păcălit ca să-i agațe
Cu acțiunea lui disimulată
Și fiind clară astăzi strategia
Din care să câștige numai el
A declanșat cu toată isteria
Același referendum cam mișel
Cu trei sute și-un unicameral
De care-ai lui nici nu s-au deranjat
De-aceea l-a scos iar din encefal
Pentru coabitanți buni de fentat
012.366
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
178
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Vulpoiul coabitant.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14031254/vulpoiul-coabitant

Comentarii (1)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu✓
La B1 și Antena trei am încetat să mai mă uit. Mă mulțumesc cu știrile de la Radio București. Am dat și aici, unde mă așteptam mai puțin, de o astfel de antenă
Cu un sincer regret
0