Poezie
Trăirea și visele
1 min lectură·
Mediu
Eu simt că mă apasă universul
Furtunile mă răscolesc mereu
Și mi se poticnește-ntr-una versul
Fiindcă nu poate spune ce-aș vrea eu
Trăirea mi-e mereu încătușată
De norme sociale mincinoase
Iar suferința mi-e amplificată
De nulități și hâde și grețoase
Doar inima din piept nerăbdătoare
Din care dragostea țâsnește într-una
Mereu tânjește după mândrul Soare
În nopțile când nu răsare Luna
Iar visele ce mi se nasc mereu
Și poartă-n ele raze de speranță
Mai îndulcesc cumva sufletul greu
Dându-i o doză-n plus de cutezanță
Că viața fără împliniri de vise
N-o poți trăi așa cum ți-ai dorit
Când nu găsești acele paradise
În care să fi zilnic fericit
Iar paradisul este lângă noi
În tot ce-i mai frumos și simțitor
În dragostea trăită de-amândoi
Curat, mirific și năucitor
00934
0