Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nu-s misogin

satiră

1 min lectură·
Mediu
Îmi plac femeile, nu-s misogin
Și mi-au plăcut mereu cele frumoase
De-aceea multe versuri lor le-nchin
Și le admir pe cele grațioase
Dar și pe cele blânde și sfioase
Cele cu caractere tari de luptătoare
Precum și cele bune și miloase
Mereu atente și ocrotitoare
Însă mai întâlnești și câte una
Mai scorpie, mai rea, pizmuitoare
Sau mai amară decât mătrăguna
Ce se vrea peste toți dominatoare
Și dacă dai de-așa ceva vreodată
Din acea clipă ți-a sosit sorocul
Ca liniștea să-ți fie blestemată
Deoarece te-a părăsit norocul
Pentru că arțăgoasa tare-n fițe
În vecii vecilor n-o să se lase
Și prin gâlceavă o să te ațâțe
Să-ți bage mai mereu frica în oase
Ca să-ți arate cum că te domină
În tot ce faci și azi, și ieri, și mâine
Și dacă n-ar fi ea să te susțină
Ai fi un jigărit și-un vai de tine !
Așa că ia aminte dragul meu
„Pricopsit” cu-o asemenea făptură
Și roagă-te frumos ca Dumnezeu
Să nu mai facă-așa o creatură !
Pentru că astea sunt periculoase
Iar când le întâlnești nu te opri
Deoarece pe cât sunt de frumoase
Pe-atât te-or domina și cătăni
001.053
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
193
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Nu-s misogin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14026089/nu-s-misogin

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.