Poezie
Euro-iobagul
satiră
1 min lectură·
Mediu
Euro-iobăgia câștigată
Cu-atâtea sacrificii consimtițe
Ne-a demonstrat la toți incă-odată
Cât e românul nostru de cuminte
Și cum ascultă el ca mielușelul
De neamț, francez, englez și-american
De parcă s-a mutat la noi Bruxelles-ul
Pe undeva pe-aici prin Bărăgan
Ca să ne-învețe ei democrația
În care votul n-are importanță
Deoarece euro-iobăgia
Ni s-a impus oricum de la distanță
De-aceea astăzi euro-iobagul
Stă blând, plătește, este răbdător
Și nu se mai revoltă cu ciomagul
Cum o făcea pe vremea grofilor
Pentru că i se spune răspicat
Prin hotărâri, decizii și rapoarte
Că din bănuții ce i-a cotizat
Nu va primi nici cea mică parte
Deoarece n-a îndeplinit condiții
Nici la somaj, nici la privatizări,
Că nu i-a judecat pe toți bandiții
Și-a făcut prea puține arestări
Iar euro-iobagul tot îndură
Ca să-i comande alții ce să facă
Aici, la el acasă-n bătătură
Unde mai are dreptul ca să tacă
001016
0
