Poezie
Acei opt sute patruzeci și trei
satiră
1 min lectură·
Mediu
Acei opt sute patruzeci și trei
Un alt popor trăind în altă lume
Sfidează șapte milioane de plebei
Pe seama cărora se-întrec în glume
Aceasta e realitatea-n țară
Care s-a confirmat și de-astă dată
Și care s-a văzut ultima oară
Așa cum este ea nedeformată
Încrengătură de îmbuibați slugarnici
Ce-a defilat în văzul tuturora
Ne-a arătat cât suntem noi de darnici
Și le sporim averile altora
Din banii publici, din averea țării
Au tot furat strigând tot timpul: hoții
În timp ce noi în pragul disperării
Băteam naivi la porțile dreptății
Ca să ne motiveze nu știu cine
Că numai ei au dreptul la ciolane
Iar nouă celorlalți ni se cuvine
Un trai numai cu lipsuri și canoane
Și-acum imbogățiții se adună
Ca să-și arate iar slugărnicia
Prin daruri și urări de voie bună
Să fie cât mai mare sindrofia
Să vadă lumea toată și să știe
Cine sunt astăzi privilegiații
Care habar nu au de sărăcie
Și pentru care muncesc mereu alții
00979
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ADRIAN ANGHELESCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 163
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
ADRIAN ANGHELESCU. “Acei opt sute patruzeci și trei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14013631/acei-opt-sute-patruzeci-si-treiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
