Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Împreună

1 min lectură·
Mediu
Prea mulți rostesc cuvântul „împreună”
Și prea-l tot leagă de cuvântul vot
Iar păcăleala lor este prea bună
Și fraierirea noastră prea de tot
Deoarece e sigur că-mpreună
I-am tot crezut pe unii și pe alții
Și constatăm acum câtă minciună
Ne-au îndrugat aleșii-acestei nații
Și cum ne-mbrobodeau ei cu palavre
Că vor aduce raiul pe-acest plai
Iar noi creduli tot înghițeam la snoave
În timp ce ei chiar că trăiesc ca-n rai
Și astăzi după douăzeci de ani
Aceleași mutre sunt în fruntea țării
Niște pungași și niște hoțomani
Ce ne-au adus în pragul disperării
Cu averi strânse din șarlatanie
Prădând uzine , fabrici , zăcăminte
Ei cred că țara este-a lor moșie
Și fraierul român e prea cuminte
Și mult prea temător e fiecare
Neîndrăznind să fie împreună
Inconștienți că forța lor e mare
Și poate răsturna orice minciună
Și-o poate alunga \"la dracu’n praznic\"
Cu forța dacă altfel nu-i posibil
Ca să scăpăm de-un mincinos obraznic
Care-i din cale-afară de penibil
001.088
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
164
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Împreună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/13988040/impreuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.