Poezie
Biberonul
1 min lectură·
Mediu
Le-ați luat și biberonul de la gură
Și pamperșii de pe la funduleț
Știind că o asemenea măsură
E cinică și demnă de dispreț
Numai că voi care ne guvernați
Ați dovedit că sunteți puși pe luat
Și altceva decât să tot tăiați
Habar n-aveți și nici n-ați învățat
Și-ați vrut acum ca la sfârșit de an
Să v-arătați din plin slugărnicia
Față de-ambiția unui tiran
Ce vrea ca să subjuge România
Numai că tot ce faceți voi acum
Cu mamele dar și cu pruncii lor
Eu n-am s-o pot cataloga oricum
Decât ca tentativă de omor
Prin care un guvern de ticăloși
Ia de la gura pruncilor din fașă
Pentru c-aceștia sunt neputincioși
Iar toată națiunea este lașă
Fiindcă permite ca viitorul ei
Să fie-n acest fel periclitat
De-acest guvern întreg de derbedei
Ce fac economii la alăptat
Și-am auzit apoi un trepăduș
Cum cinic și-arăta nemernicia
Zicând că mamele cu bebeluș
Ar fi prea multe pentru România
De-aceea au tăiat de la sugaci
Banii de alocații și trusou
Pentru că ne conduc niște cârpaci
Care-ar avea în fruntea lor un bou
001.180
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ADRIAN ANGHELESCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 183
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
ADRIAN ANGHELESCU. “Biberonul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/13965816/biberonulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
