Poezie
Nostalgia albă
1 min lectură·
Mediu
Mi-e dor de derdelușul copilăriei mele
De pârtia de sănii pe care mă dădeam
Când nu simțeam urcușul și cât erau de grele
Pantele lunecoase pe unde mă suiam
Mi-e dor de toată larma copiilor voioși
Ce lunecau pe sănii precum niște năluci
Și de ghinioniștii de-atunci neputincioși
Ce se opreau cu ele prin gardul de uluci
Era un dute-vino ca la un furnicar
Și frigul de afară deloc nu l-am simțit
Mă urmărea doar gândul să lunec iar și iar
Cu sania la vale pe drumul troienit
Mi-e dor de toți nămeții cu care mă luptam
De omul de zăpadă semeț ca un străjer
Pe care cu migală eu singur îl clădeam
Chiar dacă batea vântul cu sulițe de ger
Iar când din cer deodată ningea cu albe stele
Ce s-așezau ușoare într-un covor pufos
Ieșeam întotdeauna să zburd și eu cu ele
Și-n culmea bucuriei mă tăvăleam pe jos
Mi-e dor de-acele timpuri deja îndepărtate
Fiindcă altfel de iarnă s-anunță mult mai grea
Și-n care derdelușul va fi dificultate
Cu poticneli , cu of-uri și nori de vreme rea
001294
0