Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Interes național

1 min lectură·
Mediu
Ne spune președintele teatral
Că munca lui acum se concentrează
Numai pe interes național
Pe care-l apără și garantează
Când s-a împrumutat întâia oară
Luând banii de la fondul mondial
Ar fi făcut-o pentru neam și țară
Și pentru interes național
Și când a anunțat diminuarea
C-un sfert a fondului salarial
Zicea că taie doar pentru salvarea
Acelui interes național
Și dacă noi n-avem nici bani de pâine
Când vine-acum și frigul hibernal
Înseamnă c-am ajuns \"să trăim bine\"
Și pentru interes național
Numai că protejații cei mai tari
Din cabinetul ministerial
Au lefuri și venituri și mai mari
Tot dintr-un interes național
Iar cei ce îmbulziră oi pe deal
Și debordau de-atâta fandoseală
Tot pentru interes național
Cântau și se-ntreceau în țopăială
Dar toți aceia sunt de la putere
Iar interesul este interes
Cu bani ,distracții multe și avere
Și toate din reforme de succes
Din care vor rămâne doar șomerii
Ei fiind numiți surplusul structural
Care vor fi lăsați în \"dorul lelii\"
Tot pentru interes național
001183
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
168
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Interes național.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/13960127/interes-national

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.