Poezie
La secret
1 min lectură·
Mediu
În satul meu mehedințean
Trăia odată un unchieș
Era și singur și sărman
Și-avea pe prispă-ntins un preș
Dacă-l priveai părea curat
Dar când l-am ridicat odată
Sub preș parcă s-a adunat
Mizeria din curtea toată
Uncheșul,când m-a observat,
Cu zâmbet galeș și șiret
Mi-a zis pe-un ton nevinovat:
-Am pus gunoiul \"la secret\"
Rememorând acest aspect
Acum când este criză mare
Înțeleg clar de ce-i suspect
Acest cuvânt : secretizare
Că-n spatele lui se ascund
Escrocheria,jaful,șperțul
La care nu pot să pătrund
Eu, cetățeanul ,nătăflețul
Și-n acest mod ei,guvernanții
Ne vând \"la secret\" avuția
Fără ca să mai vadă și-alții
Detalii cu șarlatania
Așa s-a vândut tot petrolul
Marmura,aurul și sarea
Recent s-a vândut și subsolul
Pe care-l acoperă marea
Le-au numit concesionări
Cu redevențe neînsemnate
Deși ele sunt exprimări
Ale hoției patentate
Prin care zăcăminte mari
Ce-s ale-ntregului popor
Sunt date de funcționari
Numai în interesul lor
Și dacă nu se sesizează
Slujbașii care poartă robă
Ãștia ne concesionează
Până și \"praful de pe tobă\"
001.185
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ADRIAN ANGHELESCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
ADRIAN ANGHELESCU. “La secret.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/13953265/la-secretComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
