Poezie

Sălbatic

1 min lectură·14 octombrie 2011

Mediu

cu ochii deschiși, simtind cum il mușcă,

ascunsă-n desiș, gura de pușcă,

răpus, la pământ, privind înspre cer,

mai simte pe buze doar gustul de fier.

linistea înghite bumul sonor,

ochii se-ntunecă, rănile dor,

un ultim raget, un vaiet prelung,

un cântec de moarte. rănile plâng.

visând că mai zburdă în ierburi înalte,

piciorul din spate încă se zbate,

buza-i zâmbește, gâtul mai geme,

e înca un pui în visuri eterne.

gheara enormă, purtată în luptă,

zace-n țărână, tocită și ruptă,

blana pătată, aburindă în vânt.

stăpânul pădurii se-ntoarce-n pământ.

coboară-se zeii, în lacrimi de sare,

să-i mângâie trupul cu raze de soare,

să-mpraștie-n aer spirit sălbatic,

neînfricat și singuratic.

001.852

Adrian Andrei. “Sălbatic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-andrei/poezie/13991126/salbatic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.