Poezie
curtea ciopârțită
vecinilor mei, cioplitorii
2 min lectură·
Mediu
de fiecare paști tanti slătineanu mă striga să merg sus, după vopseaua de ouă rămasă
greierași în stomac și sfială în pași simțeam urcând încet scările la etajul trei
de-aici, prin coroana copacului secular se vedeau turnurile verzi ale bisericii piariștilor
printre care hălăduiam în nopțile de copil, acelea duioase și fără de coșmar
până dincolo de orizontul balconului meu cu zidul medieval
pe care în treacăt îmi odihneam visele
au căzut două ramuri groase, fetițo, s-au prăpădit și nenea damaschin apoi, nenea manta
o să mergem și noi, că suntem bătrâni de poveste o s-auzi, are să cânte cucuveaua
tu să ai grijă de bebe, să înveți bine și să spui într-o zi, despre toate acestea
am văzut cum îți place să scrii pe pereți, în nisip
și pe geamuri de sticlă
au tăiat arborele secular, între timp, iasomia, ploaia de aur și socul
apoi, în zi de parastas au tăiat prunul familiei mele și-un salcâm
s-a pustiit curtea de verde și de flori, de vecini, de bebe, de bunici și de mama
cu mașini și cu fiare s-a umplut, cu venin,
cu pietroaie, cu mirosuri austere
între timp o să crească sintetic un copac din mașini, din schelete și din fiare
ce-o să acopere curtea cu gaze și fum,
ce-o să ne respire aerul și viața
în aceste paști, familia slătineanu s-a mutat câteva etaje mai sus
tanti damaschin s-a dus în grădini suspendate, domnul mureșan conduce căruțe de nori
ita și paul îmi trimit vise cu dealuri iar mama tratează suflete deșarte
bebe îmi împletește cunună în cer, iar tata
nu mai vrea să se-ntoarcă de departe
cu rădăcinile în buzunare și cu seva ce se trage hidos, din orgolii ruginite, prăfuite
se înalță sintetic copacul din fiare și mașini într-o curte ciopârțită
eu îmi deschid ușile, geamurile, luminile și sufletul, casa, viața și gândurile
îmi aștept familia moartă și plecată să se-ntoarcă
la o poveste cu mine
002.014
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adina Ungur
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 321
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Adina Ungur. “curtea ciopârțită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adina-ungur/poezie/237994/curtea-ciopartitaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
