curtea ciopârțită

de fiecare paști tanti slătineanu mă striga să merg sus, după vopseaua de ouă rămasă

greierași în stomac și sfială în pași simțeam urcând încet scările la etajul trei

de-aici, prin coroana copacului secular se vedeau turnurile verzi ale bisericii piariștilor

printre care hălăduiam în nopțile de copil, acelea duioase și fără de coșmar

până dincolo de orizontul balconului meu cu zidul medieval

pe care în treacăt îmi odihneam visele

au căzut două ramuri groase, fetițo, s-au prăpădit și nenea damaschin apoi, nenea manta

o să mergem și noi, că suntem bătrâni de poveste o s-auzi, are să cânte cucuveaua

tu să ai grijă de bebe, să înveți bine și să spui într-o zi, despre toate acestea

am văzut cum îți place să scrii pe pereți, în nisip

și pe geamuri de sticlă

au tăiat arborele secular, între timp, iasomia, ploaia de aur și socul

apoi, în zi de parastas au tăiat prunul familiei mele și-un salcâm

s-a pustiit curtea de verde și de flori, de vecini, de bebe, de bunici și de mama

cu mașini și cu fiare s-a umplut, cu venin,

cu pietroaie, cu mirosuri austere

între timp o să crească sintetic un copac din mașini, din schelete și din fiare

ce-o să acopere curtea cu gaze și fum,

ce-o să ne respire aerul și viața

în aceste paști, familia slătineanu s-a mutat câteva etaje mai sus

tanti damaschin s-a dus în grădini suspendate, domnul mureșan conduce căruțe de nori

ita și paul îmi trimit vise cu dealuri iar mama tratează suflete deșarte

bebe îmi împletește cunună în cer, iar tata

nu mai vrea să se-ntoarcă de departe

cu rădăcinile în buzunare și cu seva ce se trage hidos, din orgolii ruginite, prăfuite

se înalță sintetic copacul din fiare și mașini într-o curte ciopârțită

eu îmi deschid ușile, geamurile, luminile și sufletul, casa, viața și gândurile

îmi aștept familia moartă și plecată să se-ntoarcă

la o poveste cu mine