stând sub gang, de ploaie

crezi că sub gang o să ne mănânce goangele, zâmbesc,
sigur că nu, hai, treci aici, uite ce loc bun pentru noi,
plouă ca pe vremea când mergeam la film la timpuri noi,
uite aici sunt afișele, ia-le la rând dacă vrei, nu, nu, aici
n-aveți ce căuta, voi, cu umbrelele voastre, hai, circulați,
circulați, ce frumos îl plouă pe matei de cocleală, oh, când
eram micuță îmi doream nespus să ajung să spăl statuia
asta și întreg grupul statuar, să vezi cum am inventat o
poveste gotică, era cu matei și calul, pe care și eu începusem
să o cred, pe copii îi înspăimântam, rău de tot, până când
părinții le-au interzis să-mi mai vorbească, mă pricepeam la
născociri din astea, doamne ce păpuci oribili ai, hai mai
încoace, așa, vezi că te picură streașina, ah, cât de mult
se tace în după-amiaza asta și cât de tare mă încăpățânez
și eu, mai tare ca tine, de zece ori, ca să șii, nici nu sunt
goange, măi și nici oameni nu prea sunt și nimic, numai
noi ieșim de bolunzi pe vreme de ploaie, cică să ne vedem,
să nu știu ce, să ne povestim sau să ne împrietenim, nu te
mai crispa, până la urmă te înțeleg cu goangele, eu știi ce
făceam, le scriam iubiților mei câte un răvaș, pe cuvânt, le
scriam o grămadă de chestii, să nu mă întrebi dacă mi-am
păstrat obiceiul, uite ce frumoși sunt bătrâneii la fereastra
cu begonii, par niște porumbei îndrăgostiți și privesc aproape
nostalgic spre noi, nu sunt goange aici, pe cuvânt, vine soarele
din vest și-ai să vezi imediat cum luminează turnul bisericii,
ai să te minunezi de culorile și lumina ce știe să zacă ascunsă
în ploaie, e îngrozitor de plăcut să privești, oamenii nu o văd,
săracii, se tem și se strâmbă când ploaia îi plesnește cu picuri
grei, mai ales în cap, uite și la ăsta cum fuge să ia un taxi,
ce-ți spuneam, da, acum e bun trotuarul, asfaltat, diminețile
când fugeam pe-aici să ajung la sala de-acum câțiva ani,
închiriată purtam tocuri înalte, cădeam pe asfalt, să nu te miri,
dar bișnițarii mă ridicau, chiar gentili, ah, nu te mai uita la
genunchii mei, am jucat sfert de premieră îngenunchiată sau
uite-așa, întinsă pe podiumul artei, mă ironizez eu, am un
secret pe biserică, am un secret și nu ți-l spun, și nu numai că
nu ți-l spun, dar nu ți l-aș zice niciodată, pentru că scriu
despre el și pentru că secretele mele sunt idei, iar eu țin de
idei ca oamenii ăștia, de umbrelele lor, imediat o să înceteze,
da\' tu chiar nu vrei să spui nimic, da, nimic nu zici, așa e
când îți faci de lucru cu muții, caligrafiez aici cu litere mari,
să observi, să pricepi și subliniez de două ori, ce ciudat e să
fii femeie și ce ciudați părem noi, mă gândesc chiar acum la
domnul perfecționism, despre care zici tu că îmi cam face curte,
ultimii stropi de ploaie curg acum, băltiți, bine, atunci
sărută-mă și pa!

porumbeii își întoarseră capetele, sfioși, dar nu auziră decât
clipocitul ultimelor boabe de ploaie și-un sunet monosilabic,
terminat în a, atunci l-am ales pe domnul perfecționism,
l-am tras de urechi, m-am înfășurat bine în el și-am pornit pe
străduța bob, fără să-mi întorc capul după tine, oricum te
grăbeai, oricum n-aveam chef să mă conduci și să vezi cum o iau
la drum, cu sandalele în mână, într-un minut, exagerez, în vreo
două-trei, am ajuns acasă, am salvat cuvintele pe hârtie și
ți-am trimis imediat aceste vorbe pe care tocmai le citești,
sunt despre cele două minute de lumină sacră, augustină și
despre tăcerile din noi, stând sub gang, de ploaie





Foto: Gangul din Piața Libertății și străduța \"Ioan Bob\", Cluj-Napoca (fotografia îmi aparține)