Jurnale

îmi frec palmele, alene, sa mai prind ceva din nătângul tău miros epitelial ma minunez cât de puternici, cât de triști, sau cât de noi putem fi în orașul asta bătrân, colțuros, bosumflat, în

sunt un avion cu motoarele oprite mâinile tale cresc, irizații în mine și înfloresc neputințe ținete de mine ,acoperă-ți arterele și hai să plonjăm până în oasele cosmosului mestecând

Nu mă pricep să cer mi-e sufletu-ntors cu spatele la cer Cum să zămislesc aripi ude și pumni încleștați de frunze cărunte și vânt străin și palid de toamnă văd chipuri și mâini nu mai știu