Poezie
Ori ma iubesti,ori ma blestemi !
2 min lectură·
Mediu
ORI MÃ IUBEȘTI,ORI MÃ BLESTEMI !
În nopți târzii ,când stau întins
Și mă mai las de dor cuprins
Ori când mă simt de viață-nvins
Și încetez să cânt,să zbier,
Să ard,să zbor,să râd,să sper,
Când îngerii din Cer mi-i chem
Să-mi certe sufletul boem,
Mă tot întreb ce sunt,ce-am fost,
Pe lume dacă am vreun rost,
Când oi muri ș-oi dispărea
Dacă m-o plânge cineva...
Și mă întreb,tăcut,în gând,
Or fi și oameni pe Pământ
Ce m-or plăcea ?
Motociclist pierdut prin munți,
Cu barba-n vânt,cu blugii rupți,
Un vagabond cu ochii supți,
Accelerand și depăsind,
Căzând,murind și înviind,
Un zăpăcit ce parcă-ntruna
Se ia la-ntrecere cu Luna,
Un suflet prea de tânăr frânt
Ce-și caută locul pe Pământ,
Fără vreun țel ori crezământ,
Prin lume veșnic călător,
Romantic,vesel,altruist,
Mirat întruna că exist-
Un visător...
Rătăcitor prin ger,plângând,
Prin nori ,prin ploaie și prin vânt,
Azi dorm la Tata pe mormânt
Și mâine mă trezesc și cânt
Și mă înalț ori mă topesc
Uimit de faptul că iubesc,
Alerg,respir ori că trăiesc!
Tăcut,bolnav,fără părinți
Cu Tatăl-Înger printre Sfinți
Mama și sora-n alte țări
Pierdute oarbe depărtări,
Cu o nevastă și-un copil
Care-n văzduhul meu stingher
Sunt două stele de pe cer!
Născut în Era Ceausescu,
Cu prieteni buni pe Eminescu,
Cioran si Noica și Stănescu,
Cu mult noroc dar și necaz,
Cu lacrimi scurse pe obraz
Din ochi albaștri si cuminți,
Cu gându-n Biblii,printre Sfinți,
Eu vin atuncea când mă chemi,
Ori mă iubesti ori mă blestemi,
Parcă-s un câine rătăcit
Ori un bătrân neânțeles
Al altor vremi...
00922
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adam Vasile Adrian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 259
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 55
- Actualizat
Cum sa citezi
Adam Vasile Adrian. “Ori ma iubesti,ori ma blestemi !.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adam-vasile-adrian/poezie/14087054/ori-ma-iubesti-ori-ma-blestemiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
