Autoportret

Privesc Cu ochii pierduți Către pereții reci și goi Dar văd, de fapt dincolo de ei, O imagine la fel de pierdută Ca și a mea, De parcă, în locul lor, ar fi o oglindă: Același păr lung, poate doar puțin mai dezordonat, Aceleași buze însetate De flacăra ce le mistuie Din ce în ce mai puternică, Aceiași ochi Triști, Cuprinși de valul singurătății, Așezate într-o încăpere, fără ziduri, Fără margini, Fără început și sfârșit, Într-o ordine firească, Reprodusă, parcă, după un tablou: Un autoportret uitat undeva Printre amintiri.