*
e chiar periculos să vorbim despre iubire
chiar dacă mă sufoc aici fără tine
mă descompun în firicele vineții
și gura mea ar mai vrea să spună ceva
nimic nou sub soare
iubire iubire
Þi s-a spus că există Dumnezeu,
Și ai simțit în trup o fericire călduță
Ca atunci când ți-ai făcut primul server de Counter
Dumnezeu e peste tot, în fiecare joint de Marijuana,
În fiecare stație
Era absolut necesar să-ți scriu în noaptea asta,
Așa cum și tu tre\' să-ți aduci aminte de mine,
Mecanic, o dată pe săptămână,
Ca de un film prost uitat în programul PRO-TV-ului
Un film d-ăla cu
Am vrut să te văd și ochii mi s-au scurs din orbite,
Te-am atins cu vârful degetelor,
Și aciditatea pielii tale fierbinți si albe,
Mi-a străpuns organele interne ca un virus.
Am vrut cu disperare
Zăcem amândoi pe podea,
Îmbrătisați ca doi wrestleri,
Care mimează că se bat pe viață și pe moarte.
La fel stăm și noi, ca două broaște râioase
Care își depun ouăle una pe spatele alteia
Si
Facem trotuarul,
Cu toate unghiurile sfâșiate de plăcere,
O plăcere de dezertor împușcat in spate.
Ne bem sângele sălbatec, cu ură,
Ne sorbim cromozomii si leucocitele,
Ne înecăm in aceeași