Poezie
Chimist al sufletului
1 min lectură·
Mediu
Pierd cheile sufletului meu,
Tu, strainule
Le gasesti
Si le furi.
Bocancii nu ti-i stergi
Pe presul de la intrare
Si sufletul tu
Mi-l calci in picioare.
Ma umpli de noroi,
Ma-ntini cu murdaria ta,
Ma uzi cu ploaia
Ce zace spre uscare.
Imi patrunzi in suflet.
Modifici chimia sufletului,
Te joci, experimentezi
Substanta sentimentului
Si rezultatul ti-e iubirea
Ce-ai obtinut-o-ntamplator.
Apoi tu tesi panze
Cu care vrei sa te aperi de vant.
A ta corabie perfecta
Sa se scufunde-n gand!
Sa tortureze,
Sa bata si sa doara
Un lant ce loveste
In gandirea ta amara:
M-ai pierdut!
Un rau am fost
Si am secat in privirea ta,
N-am lasat in urma
Nimic,
Decat pe tine.
La o boala fara leac,
Ce creste in fiecare zi
M-a condamnat
Iubirea ta bolnava.
Si tu chimist al sufletului,
Jucator cu substante
Ai realizat nuante
De durere
Ce s-au pierdut.
Iubirea a disparut
Lecuita de vreme.
(8-9.noiembrie.2003)
013.465
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- aaa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
aaa. “Chimist al sufletului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aaa-0008012/poezie/71365/chimist-al-sufletuluiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
chiar si cea mai dulce boala
vremea o doboara
cu lovituri mici
de irepetabile secunde...