aa

Viata e ca un roi de fluturi care tocmai s-au asezat pe o floare cu trei petale, fiecare fluture in spatele celuilalt, ca intr-o cochilie de melc, fiecare bataie de aripi a unuia inspirand pe cel care ii urmeaza. Ce se intampla insa, de fapt, cu primul si ultimul fluture: cu cel care mana caravana spre floare si cu ultimul care se indura sa li se alature celorlalti? Multe verigi ale roiului se pierd prin spirale de cer, din inaderenta cu celelalte. Pe multe din ele roiul si-le extirpa, dupa indelungi inconvoieri si rasuciri inspre interior, timp in care aripile fluturilor isi schimba consistenta. Dar daca initial toti acesti fluturi s-au nascut din aceeasi omida, daca prin articulatiile lor plapande curge mercur de aceeasi tarie? Asta ar insemna ca odata asezat pe floare, fluturele se scurge prin pistilul ei, ca un praf de drog scurs intr-un cornet de hartie, pana spre radacini. Si in tot acest timp, un alt roi de fluturi decoleaza dintr-o alta placenta cu sanse egale de a atinge floarea sau nu..
...cam asa simt eu fluturii tai...

Ma indoiesc... dar daca vrei definitia mea: artele poetice sunt privirile \"vouyeuriste\" pe care Poetul ti-le aproba in bucataria lui emotionala.E ca si cum ti-ar inmana creuzetul si te-ar ruga sa incerci reactia, chimica sa zicem.Deja e mult pentru un cititor, pentru un simplu cititor. Hai sa le scriem, dar sa ne cam bazam pe sentiment(sau nu).
A-sha... daca mai e si \"explicita\".. e un fel de rugaminte a ta de a sterge poezia de pe site.Nu pot sa-ma disec inaintea ta si sa-ti fac teoria mansardei. Pur si simplu nu pot.Fii sigur ca ea exista, o vei gasi si in alte poezii in maniera mea.Si fii sigur ca nu am scris \"arta pentru arta\".cel mai probabil n-ai idee cat de dureros a fost sa-mi tin toate cuvintele pe sub ..piele...

Off, chiar trebuie sa-mi comentez propria poezie?

Mie poezia asta(scrisa de mine) nu-mi vorbeste decat de mansarde... si nu stiu cum sa o numesc altfel decat \"urbana\".Multumesc pentru lectura!

Stii ce mi-ar placea sa-mi spui? Ca versurile mele trezesc ceva in tine... o senzatie, un flash-back, un fior sau poate o presimtire.... ma bucura prezenta ta aici!

imi place ideea:))... nu m-am gandit ca ar fi adresata cuiva desi simultan \"ceva\" nu ii da totusi un aer retoric...

Nici o inima nu e inutila asa cum daca toate fitilele tuturor lumanarilor din lume s-ar uni, colindul care ne ramane intotdeauna pe buze fiecaruia din noi s-ar rosti...poate pentru prima data in colturi cicatrizate de colinde ne-imortalizate ..

Ma tem sa adorm in mica ta oaza..ma tem ca visele ma vor ridica pe un covoras cu arabescuri si ca Lampa imi va indeplini toate dorintele...

“Nu ne avem decat unul pe altul,
Unul pe altul, unul pe altul,
Suntem un tipat dublu…”(Lars Forssell)

-cam asa simt eu poezia ta: Magritte, soare crud, un tipat care se imparte la doi, astroemedia..si toate mi se amesteca in sange si imi curg mai departe prin vene-

Toata viata, fluturele tau va sangera. Peretii vaselor de sange au devenit la fel de fragili ca niste baloane de sapun: numai ce le-atinge vantul si se sparg. Nici nu se vindeca cu timpul. Corpul tau liric, proza pentru toti copiii, refuza parca sa creada realitatea si o asaza intr-un pom, ca pe o decoratie kitsch de Craciun. Pentru ca nu stie sa inoate in roi, pentru ca mama nu l-a invatat sa zboare alaturi de frunze.
Sangereaza, iar scheletul ii va ramane deformat pentru totdeauna. In acest corp sangerand, imi incep una din existente , aici ma afund in mucoasa groasa a uterului si ma tin cu putere, aici plutesc in viata vesnica a fatului si-o aud pe mama cantand, chicotind si razand in timp ce cresc, devenind fiinta care sunt.
Fluturii tai sunt acum fluturii mei. Sunt o Remedios alternativa, atata timp cat iubitul meu se va plimba out there voi pasi imbracata in roiuri de fluturi galbeni.. Cand ma voi ridica la Ceruri pe aripi de fluturi patati cu pistil de iasomie, voi sti ca el nu mai are viata asta..
Nu-MI atinge fluturii, te rog!